sâmbătă, 16 august 2014

Ask an atheist

 Ateu = Fără Dumnezeu, care nu crede în Dumnezeu. (dex online)

              Nu sunt foarte multi ani de cand eu am inceput sa ma identific drept un ateu, iar de atunci am fost supus mai multor experiente care mi-au schimbat mai mult sau mai putin viata sau cel putin viziunea despre viata. Am povestit pe acest blog cum am fost “agresat” de un crestin nemaipomenit, care m-a readus pe “calea cea dreapta” pana in papuci. Am mai intalnit pana in ziua de astazi persoane care au incercat sa imi explice ca Pamantul nu se invarte in jurul soarelui, ci e invers (Geocentrism), am intalnit persoane care sa imi spuna ca Hitler avea dreptate, ca evreii duc lumea asta de rapa, ca muzica rock este satanista, ca ateii il venereaza pe Satana. Ma gandesc ca acum 3 sau 4 ani nu imi puteam inchipui ca astfel de persoane exista, dar pe de alta parte m-am imprietenit cu alte persoane despre care am aflat mai tarziu ca la randul lor aceste persoane erau atei sau agnostici, fapt care m-a incurajat avand in vedere ca acum un an nu mai cunosteam niciun alt ateu in persoana. Astazi m-am gandit sa vorbesc ceva mai mult despre cum am devenit ateu si sa imi exprim punctele de vedere in speranta ca poate ajut alti atei in felul asta, macar sa ii incurajez sa nu fie coplesiti de “religia iubirii” si de insultere ei, daca nu sunteti atei, puteti pur si simplu sa imi vedeti parerile si daca nu sunteti de acord puteti oricand sa comentati  si sa imi explicati unde gresesc, sunt dispus sa raspund la toate intrebarile puse.
                  Prima data cand am inceput sa ma intreb daca exista sau nu Dumnezeu am fost un pic cam speriat, avand in vedere ca ajungi in iad daca nu crezi in Dumnezeu, dar pe masura ce incercam sa nu ma gandesc la asta, eu ma gandeam tot mai mult, din pura curiozitate, care in final m-a adus la concluzia ca nu exista destule dovezi pentru a arata existenta lui Dumnezeu, chiar si dupa ce am ajuns la aceasta concluzie, am continuat sa cred, datorita pariului lui Pascal, care il pot infirma foarte usor in momentul de fata.
Daca crezi în Dumnezeu si se dovedeste ca el nu exista,
nu vei fi pierdut nimic, dar daca nu crezi si se dovedeste ca
exista, vei merge în Iad. Asadar, este iresponsabil sa
fii ateu.
                  Acest pariu nu merge din simplul motiv ca exista foarte multe divinitati si chiar daca tu crezi intr-un Dumnezeu, nu ai de unde sa stii care dintre dumnezei este cel adevarat, deoarece orice religie iti va spune ca Dumnezeul ei este cel adevarat si nici nu poti sa crezi in toti Dumnezeii, deoarece chiar in religia Crestina prima porunca iti spune:
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine, să nu îţi faci chip cioplit, ca să te închini lui
                  Dar eu am continuat si asa sa cred orbeste si chiar imi pare rau acum ca am crezut atat, dar in fond la ce sa te astepti de la un copil... In cele din urma, am trecut cu totul la ateism, probabil nu o facusem pana atunci deoarece era mai bine sa traiesc cea ce am ajuns sa cred ca era o minciuna frumoasa, e greu sa accepti faptul ca tot ce ai crezut pana in momentul acela era o minciuna, ca asta e singura viata pe care o sa o traiesti, ca ar trebui sa te bucuri de ea si sa nu iti para rau, dupa cum ne invata religia iubirii. Crestinismul ne invata ca toti suntem pacatosi deoarece acum mult timp, stramosii nostrii au mancat din marul interzis si acum si noi suntem cumva vinovati pentru ce au facut stramosii nostri, ceea ce este stupid rau de tot. Pacatele nu exista, sunt o inventie a religiei pentru a te face sa te simti rau, pentru a te face sa te intorci la biserica, sa te spovedesti, sa iti urasti existenta si sa fii manipulat. Biserica, tin minte ca a fost unul dintre primele lucruri care m-a deranjat la religie, prima data doar din punct de vedere istoric, dar dupa ce am crescut i-am observat mai bine miscarile si am vazut ca este doar o afacere care face bani din carca tuturor credinciosilor si necredinciosilor, in tari precum a noastra. De ce ne trebuie o Catedrala a Mantuirii Neamului? de ce trebuie sa fie fondata de stat cand oamenii mor de foame, nu avem slujbe, avem atatea alte probleme pe care am putea sa le rezolvam cu banii aia, dar noi in schimb facem monumente pentru prietenii nostrii imaginari. Nu m-ar deranja daca ar fi din banii credinciosilor, aia sa faca ce vrea, sunt banii lor, dar problema este ca nu avem de ales, banii mei, banii parintilor mei, banii prietenilor mei, banii tuturor sunt folositi pentru ridicarea acestei catedrale ridicole, cadeal-ar in cap, macar o sa avem mai putini porci corupti in lumea asta. Crestinismul mi se pare una dintre cele mai ipocrite religii, spune ca Dumnezeu iubeste pe toata lumea, expectand homosexualii, femeile care fac avort si persoanele de religii si credinte diferite. Crestinismul spune sa nu omori, aparent au uitat asta in timpul cruciadelor si in timpul inchizitiei. Cresinismul spune sa nu furi, dar uite-te ce se intampla in tara asta. Si ceea ce mi-a spulberat cel mai tare ultima urma de speranta pe care o mai aveam fata de aceasta religie este urmatoarea intamplare:

Un fiu de preot este intrebat de catre o alta persoana cum poate sa comita astfel de fapte imorale, impotriva valorilor crestinesti. La aceasta, fiul de preot raspunde ca pacatele spovedite se iarta.
                 
              Aceasta intamplare nu este inventata, nu este o propaganda ateista, aceasta este o intamplare pe care eu personal am trait sa o vad, cunosc personal aceste persoane din poveste. Stiu ca nu toti crestinii sunt asa si anticipez toate raspunsurile pe care probabil o sa le primesc intr-o forma sau alta, incercand sa imi arate cum biblia este o dovada si cum comunistii au omorat mai multe persoane decat razboaiele religioase, raspunsuri care nu sunt valide si o sa le invalidez daca o sa apara sau daca o sa fiu rugat, dar nu vreau sa intru in prea multe tangente aici si din moment ce nu am mai postat de mult m-am gandit sa fie macar un post consistent. Probabil o sa mai postez lucruri in legatura cu ateismul, depinzand si de modul in care acest articol o sa fie primit.